Designerul Lorena Sârbu a apelat la medicul lui Kim Kardashian pentru o ”transformare”!

Publicat: 16 iul. 2022, 19:09 Autor: Dora Bazavan Vedete

După ce în luna aprilie i-a făcut un cadou în avans pentru majoratul fiului ei, Andrei Crabel, o mașină personalizată, extrem de scumpă, cu dotări speciale, comandată din Germania, pentru care au așteptat aproape un an, Lorena Sârbu i-a organizat unicul său fiu o petrecere de majorat ca la carte.

Aceasta a avut loc în luna iunie și a fost cea mai tare party din Los Angeles – Beverly Hills pentru fiul ei. Și surprizele încă nu s-au terminat pentru băiatul celebrului designer român care îmbracă vedetele de la Hollywood! Lui Andrei Crabel i se pregătește o întâlnire de vis cu unul dintre idolii săi din tenis, Rafael Nadal. Luna trecută, în familia Lorenei Sârbu a fost mare petrecere. Și-a serbat fiul, fiicele gemene și chiar și pe ea și a fost mai ceva ca în filme.

Da, pentru ziua lui Andrei plănuim să îl ducem pe băiat în Spania să îl cunoască și să aibă antrenament cu domnul Toni Nadal. O să vină probabil și Rafa, campionul, și o să-l cunoască și Andrei, sperăm! O să fie un cadou special! Pentru mine, nu mi-am dorit absolut nimic, dimpotrivă, am donat pentru Ukrainian Friend House din România, e o organizație pe care am ajutat-o.

Lorena Sârbu, invitați celebri la majoratul fiului său

Am mai făcut niște donații pentru Miriam House, o organizație care ajută femeile să găsească suport, mamele cu copii, e o casă de recovery. Unde mamele se reabilitează. Acestea sunt proiectele mele acum și o să devin tot mai implicată în aceste cauze. Nu am vrut cadou și nu mi-am dorit cadou de ziua mea. Aceasta a fost dorința mea pentru anul acesta.

Iar la petrecerea de majorat a lui Andrei au venit mulți invitați. Printre care doctori și magicianul Derek Hughe. Finalist la sezonul 10, de la “America’s Got Talent’, difuzat de NBC”, a declarat Lorena Sârbu pentru CIAO.RO.

Cel mai cunoscut designer român de la Hollywood, Lorena Sârbu, cea care a creat numeroase ţinute de red cârpet şi a îmbrăcat celebrităţi la Oscaruri, Emmy Awards, şi nu numai, revine în forţă şi în lumea tenisului. Împreună cu soţul ei, antreprenorul Toby Crabel, Lorena Sârbu a deschis o academie de tenis, Crabel Tennis, care sponsorizează tinerele talente. În frunte cu fiul ei, Andrei Crabel, care practică tenis la cel mai înalt nivel.

Andrei Crabel, fiul Lorenei Sârbu și al omului de afaceri american Toby Crabel, își construiește un nume frumos în lumea tenisului și câștigă concurs după concurs!

Lorena Sârbu, clienta doctorului care are grijă de pielea și frumusețea lui Beyonce și Kim Kardashian

Lorena Sârbu arată senzațional! Românca este cel mai cunoscut designer al nostru la Hollywood. Și pentru că trăiește printre celebrități, Lorena Sârbu are grijă de felul în care arată. Așa a devenit clienta celebrului Doctor Lancer atunci când vine vorba de întreținere și înfrumusețare!

Acesta este preferatul vedetelor de la Hollywood. Are multiple apariții în emisiunea celebrului DR.Oz, dar și în multe show-uri din America. El nu este doar dermatologul vedetelor de la Hollywood și renumit pentru produsele și tratamentele sale anti-aging, ci și prietenul lor.

I-au trecut pragul nume mari din America. Precum Kim Kardashian, Victoria Beckham, Beyonce, Chloe Grace Moretz și multe alte vedete de top.

 

 

Publicat: 16 iul. 2022, 19:09 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă
×